Mircea și Elisabeta Chiriac

Chiriac Mircea ( 19 Mai 1919 – 1 Dec 1994 )

Compozitor, Profesor de armonie și contrapunct la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, membru al Uniunii Compozitorilor din București.

Mircea Chiriac a fost unul dintre compozitorii de frunte din generația sa. A studiat la Conservatorul din București (1936-1945), cu Ion Nonna Otescu, Mihail Jora, Ionel Perlea, Constantin Brăiloiu (în particular și cu Theodor Rogalski și Alfred Alessandrescu). La început a lucrat ca redactor muzical, dirijor, cercetător de folclor. În 1962 a devenit cadru didactic universitar la catedra de armonie a Conservatorul din București.

Mircea Chiriac a fost licențiat și în drept (1943).

Consilier muzical la Radiodifuziunea Română (1941-1947); Director al Ansamblului CFR-Giulești (1948-1949); cercetător științific la Institutul de Folclor din București (1949-1953); consilier muzical al Ansamblului „Ciocârlia” din București (1950-1955); profesor la catedra de armonie a Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (1962-1975). La vârsta de 56 de ani Mircea Chiriac a fost pensionat, deoarece a refuzat să devină membru de partid.

A susținut conferințe și a publicat diverse articole și studii în revistele Scînteia, Muzica, Flacăra.

Mircea Chiriac a compus și muzică de teatru și film. Două lozuri (1957), Râpa dracului (1957), D-ale carnavalului (1959), Telegrame (1960), Lumină de iulie (1963) sunt filme a căror muzică este semnată de compozitorul Chiriac.

Serenada pentru vioară și pian a fost compusă în anii de studenție (1937; când era în clasa profesorului Ion Nonna Otescu) pentru colega lui de bancă, Arșaluis Calaigian – viitoarea doamnă Elisabeta Chiriac. Elisabeta Chiriac a fost profesoară de pian la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Mircea și Elisabeta Chiriac s-au căsătorit în 1946, iar în 1949 le-a venit pe lume unicul lor copil, viitoarea solistă de muzică ușoară Corina Chiriac. Serenada este cântată în prezent de majoritatea violoniștilor, mici și mari.[necesită citare] La sfârșitul anilor ’40, maestrul Ion Voicu a realizat prima înregistrare radio a acestei lucrări. 40 de ani mai târziu, fiica lor, Corina Chiriac, a realizat o variantă vocală a acestei serenade, în orchestrația autorului, exact în tonalitatea în care a fost compusă Serenanda.

Anii afirmării componistice, când a activat în calitate de cercetător la Institutul de Folclor, apoi consilier muzical al Ansamblului „Ciocârlia”, i-au întărit convingerile privitoare la valențele izvorului artistic popular, valorificat cu consecvență în opusurile sale, fără să le preia direct, printr-o prismă idolatrizatoare. Chiriac – gânditor al artei sunetelor, cu mari disponibilități în planul travaliului simfonic – a abordat sugestiile ethosului muzicii populare într-o manieră degajată, creatoare, personală, ce exclude nu numai viziunea idilică, dar în egală măsură exaltarea în fața citatului.

Amploarea activității componistice reiese din parcurgerea bogatei sale liste de lucrări simfonice, vocal-simfonice, concertante, de balete, muzică de cameră, muzică de film etc. Piesele de debut stau mărturie însușirii atente și profunde a științei componistice, a căutării unui stil propriu, stil care s-a conturat prin revelația posibilităților muzicii populare de a genera discursuri de mare originalitate și expresivitate. Raportul dintre gândirea autorului și materialul de sorginte folclorică (sau în spiritul folclorului) apare variat, de la rapsodii și suite până la baletele Iancu Jianu și Văpaia, de la piese instrumentale simple până la sonate și cvartete. Zeci de compoziții – majore în gen și substanță – se înșiruie de-a lungul anilor, mărturisind un univers tematic cuprinzător și o evoluție consecventă și firească întru fuziunea dintre idee și materializare sonoră. Enumerarea este lacunară, selecția riscantă; câteva titluri sunt cunoscute și recunoscute: Bucureștii de altădată, Sonatina pentru vioară și pian, Simfonieta, Concertele și divertismentul pentru orchestră de coarde, Simfonia de cameră, amintitele balete, Terra Daciae, Ars poetica, poemul simfonic Thalassa.

De la Serenada pentru vioară și pian (1937), în care elementul romantic domină autoritar, până la ultimele lucrări – Concert pentru orchestră, Simfonia de cameră -, mărturii ale asimilării elementelor de folclor în esența lor și într-o structură modernă, drumul său creator a fost mereu ascendent, trecând prin toate genurile.

Corina Chiriac a lansat (la 16 decembrie 2004) un dublu CD cu opera simfonică a tatălui său. Cele doua CD-uri sunt editate de Electrecord, întitulate Bucureștii de altădată și adună compozițiile lui Mircea Chiriac.

Premii și distincții

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1953, 1972, 1974)

Medalia muncii (1954)

Premiul „George Enescu” al Academiei Române (1966)

Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a (1969)

Premiul II și III la cea de-a II-a ediție a Festivalului Național „Cântarea României” (1979)

Premiul I la cea de-a III-a ediție a Festivalului Național „Cântarea României” (1981)

Studii

Conservatorul regal din București ( 1936 – 1945 ) , Profesori : Victor Gheorghiu ( teorie – solfegii ), Ion Nonna Otescu ( armonie ), Mihail Jora ( armonie, contrapunct, compoziție ), Ionel Perlea ( citire partituri, dirijat orchestra ), Ștefan Popescu ( dirijat cor ), Constantin Brăiloiu ( istoria muzicii, folclor ). S-a perfecționat în particular cu Thedor Rogalski și Alfred Alessandrescu ( orchestrație ). In paralel Mircea Chiriac este licențiat al Facultații de Drept din București in 1943.

Activitate

Referent muzical la Radio Difuziunea Română ( 1941-1947 ), dirijor al Ansamblului CFR Giulesti ( 1948-1949 ), cercetator stintific la Institutul de Folclor din București ( 1949-1953 ), compozitor la Ansamblul Ciocarlia din București ( 1950-1955 ); lector la catedra de armonie la Institutul Pedagogic din București ( 1962-1964 ), lector ( 1963-1966 ) și conferențiar ( din 1966 la Catedra de Armonie a Conservatorului București.

A publicat studii și articole în revistele Muzica, Scânteia, Flacăra.

Distincții

Premiul George Enescu al Academiei Române ( 1966 ); Ordinul Meritul Cultural clasa III-a ( 1969 ).

Muzica de Teatru

Spre cele patru zări de Țară de Th. Brudiu și Gh. Cheța ( 1948 ); Trei dansuri din Nasaud ( 1951 ) suita coregrafică; Dans dobrogean ( 1952 ); Joc banațean ( 1953 ); Țara primește oaspeții ( 1953, poem coregrafic ); Toamna bogată ( 1959, poem coregrafic ); Iancu Jianu ( 1962 ) , balet în trei acte, libretul de Oleg Danovski, premieră la București în 7 Februarie 1964 la Opera Romana, dirijor Cornel Trăilescu; Holde Auri ( 1965 ), sceneta coregrafică; Dinu Paturică de Ion Pillat și Adrian Maniu ( 1966 ); Din vechiul Bucuresti ( 1967 ), tablou coregrafic; Ileana Consanzeana de Al. Popovici si V. Gafița ( 1967 ), muzica pentru teatru de papusi; Păcală și Tîndală ( 1968 ), schiță coregrafică; Fluierașul Fermecat ( 1968 ), poem coregrafic.

Muzică simfonică : Nocturnă ( 1945 ); Suită tinerească ( 1950 ); Rapsodia I ( 1951 ); Dansuri simfonice ( 1952 ); Poem pentru vioară și orchestră ( 1953 ); Uvertură festivă ( 1953 ); Rapsodia a II-a ( 1955 ); Bucureștii de altădată ( 1957 ); Suita I pentru orchestră din baletul Iancu Jianu ( 1960 ); Suita a II-a din baletul Iancu Jianu ( 1962 ); Simfonietă ( 1965 ); Concert pentru orchestră de coarde ( 1968 ); Simfonia de cameră ( 1969 ).

Muzică de film

Ochelarii Bunicului ( 1955 ); Rîpa Dracului ( 1956); regia Jean Mihail; Două Lozuri ( 1957 ), regia Gheorghe Nagy și Aurel Miheles; D-ale carnavalului ( 1958 ), regia Gheorghe Nagy și Aurel Miheles; Telegrame ( 1959 ), Gheorghe Nagy și Aurel Miheles; Ziua unei artiste: Lucia Sturdza Bulandra ( 1961 ), regia Gheoghe Tobias; Lumina de iulie ( 1963 ), regia Gheorghe Nagy.

Prelucrari de folclor pentru orchestră

Chindia ( 1949 ); Cîntece pentru orchestră de amatory ( 1959 ); Rustemul ( 1949 ); Joc din Banat, Cîntec din Argeș, Cîntec haiducesc, Mîndruliță dragă ( 1950 ), Culegere de cîntece pentru orchestră de amatori ( 1952 ); De dragoste, Horă și Sîrbă ( 1953 ); Cîntece și jocuri vol. II ( 1953 ); Pe plaiuri românești , rapsodie ( 1954 ); Prin munții Apuseni ( 1954 ); Brîul pe șase ( 1956 ); Două schițe simfonice ( 1966 ).

Muzică de cameră

Serenada pentru vioară și pian ( 1937 ); Cvartet de coarde ( 1945 ); Cîntec de leagăn ( 1945 ), pentru violoncel și pian; Cîntec și joc ( 1958 ); Sonatină pentru vioară și pian ( 1963 ); Cinci dansuri pentru vioară și pian ( 1964 ).

Muzică corală

Hai la secere pe grui ( 1949 ), cor mixt, versuri de V. Bunea; Trec căruțele spre sat ( 1949 ), cor mixt, versuri populare; Meșteșugul ( 1949 ), cor pentru voci egale, versuri de Nicolae Nasta, Eu te-am iubit ( 1949 ), cor mixt, versuri de Pușkin; Omul leneș să nu vie ( 1949 ), cor mixt, versuri de Ion Marinescu; Cîntec sportiv ( 1951 ), cor mixt, versuri de Ion Serebreanu; Mugur-mugurel ( 1952 ), cor mixt, versuri populare; Teiule frunza rotate ( 1952 ), cor mixt, versuri populare; Suită de cîntece populare moldovenești ( 1954 ), Mă-ntîlnii cu badea ieri ( 1954 ), Firicel de iarbă neagră ( 1955 ), prelucrări pe versuri populare pentru coruri mixte, Cinci cîntece vechi românești ( 1968 ), cor mixt.

Muzică vocală

Romanță și Balada unui greier mic ( 1957 ), cvartet vocal și pian pe versuri de G. Topîrceanu; Trei cîntece pe versuri de Lucian Blaga ( 1968 ), pentru voce și pian; Vara în capitală ( 1969 ), pe versuri de Ion Minulescu; Cișmigiu de Toamnă ( 1969 ), pe versuri de Ion Pilat.

Lucrări didactice

Principii de armonie, București, editura didactică ( 1958 ) în colaborare cu Alexandru Pașcanu și Florin Eftimescu.

Bibliografie

Berger, W.G. Ghid pentru muzică instrumentală de cameră, București, editura muzicală ( 1965 ); Ada Brumaru: Iancu Jianu, un reușit balet românesc, ziarul Scânteia București, 16 Aprilie 1964.

La fiecare întâlnire cu familia și prietenii, tata compunea “răvașe”, iată câteva dintre ele :

Publicații

Discuri Electrecord (Viniluri)

Presă Mircea Chiriac

FRAGMENT DIN BROŞURA DUBLULUI CD – “MIRCEA CHIRIAC – BUCUREŞTI DE ALTĂ DATĂ” (2004, Electrecord)

Celebra “Serenada pentru vioară şi pian” a fost compusă în anii de studenţie (1937), de către tânărul Mircea Chiriac, student la clasa Prof. Nona Otescu, pentru colega lui de bancă, domnişoara Arşaluis Calaigian – viitoarea doamnă Elisabeta Chiriac, de care se îndrăgostise şi a rămas aşa pentru următorii 50 şi ceva de ani. Elisabeta Chiriac (1920-2002) va deveni profesoară de pian la Conservatorul “Ciprian Porumbescu”.

Mircea şi Eliza Chiriac se căsătoresc în anul 1946, iar în 1949 vine pe lume unicul lor copil – viitoarea interpretă de muzică uşoară Corina Chiriac.

Astăzi “Serenada” este cântată de majoritatea violoniştilor, mici şi mari. La sfârşitul anilor’40, maestrul Ion Voicu a realizat prima înregistrare radio a acestei lucrări. 40 de ani mai târziu, fiica lor, Corina Chiriac, a realizat o variantă vocală a acestei serenade, în orchestraţia autorului, exact în tonalitatea în care “Serenanda” a fost compusă.

Anii afirmării sale componistice, când a activat în calitate de cercetător la Institutul de Folclor, apoi consilier muzical al Ansamblului “Ciocârlia”, i-au întărit convingerile privitoare la valenţele izvorului artistic popular, valorificat cu consecvenţă în opusurile sale, fără să le preia direct, printr-o prismă idolatrizoare. Mircea Chiriac – un gânditor al artei sunetelor, cu mari disponibilităţi în planul travaliului simfonic – a abordat sugestiile ethosului muzici populare într-o manieră degajată, creatoare, personală, ce exclude nu numai viziunea idilică, dar în egală măsură şi exaltarea în faţa citatului.

Amploarea activităţii componistice a lui Mircea Chiriac reiese din parcurgerea bogatei sale liste de lucrări simfonice, vocal-simfonice, concertante, de balete, muzică de cameră, muzică de film etc. Piesele de debut stau însuşirii atente şi profunde a ştiinţei componistice, al căutării unui stil propriu, stil care s-a conturat prin revelaţia posibilităţilor muzicii populare de a genera discursuri de mare originalitate şi expresivitate. Raportul dintre gândirea autorului şi materialul de sorginte folclorică (sau în spiritul lui)apare variat, de la rapsodii şi suite până la baletele “Iancu Jianu” şi “Văpaia”, de la piese instrumentale simple până la sonate şi cvartete. Zecile de compoziţii – majore în gen şi substanţă – se înşiruie de-a anilor, mărturisind un univers tematic cuprinzător şi o evoluţie consecventă şi firească întru fuziunea dintre idee şi materializare sonora. Enumerarea este lacunară, selecţia riscantă; câteva titluri sunt cunoscute şi recunoscute: “Bureştii de altădată”, “Sonatina pentru vioară şi pian”, “Simfonieta”, “Concertele şi Divertismentul pentru orchestră de coarde”, “Simfonia de cameră”, amintitele balete, “Terra Daciae”, “Ars Poetica”, poemul simfonic “Thalassa”.

De la “Serenada pentru vioară şi pian” (1937), în care elementul romantic domină autoritar, până la ultimele lucrări – “Concert pentru orchestră”, “Simfonia de cameră” -, mărturii ale asimilării elementelor de folclor în esenţa lor şi intr-o structură modernă, drumul său creator a fost mereu ascendent, trecând prin toate genurile.